Home »

FRAGMENT DE ISTORIE: 230 de ani de la înfiinţarea bursei de pe Wall Street (17 mai)

FRAGMENT DE ISTORIE: 230 de ani de la înfiinţarea bursei de pe Wall Street (17 mai)

FRAGMENT DE ISTORIE: 230 de ani de la înfiinţarea bursei de pe Wall Street (17 mai)
 

În 1790, în Statele Unite ale Americii se tranzacţionau doar două tipuri de titluri: obligaţiuni de război, emise pentru a acoperi o datorie de război de 80 de milioane de dolari, şi acţiunile primei bănci centrale americane, Bank of United States. În lipsa unui loc bine stabilit, comercianţii tranzacţionau aceste titluri în birouri, cafenele sau pieţe din jurul Wall Street.

În 1792, s-au întâlnit, în secret, 24 din cei mai puternici comercianţi ai New York-ului, în vederea găsirii unor modalităţi prin care ar putea să pună în ordine piaţa titlurilor tranzacţionate, notează site-ul https://zdocs.ro. Două luni mai târziu, la 17 mai, au semnat un document, intitulat Buttonwood Agreement, prin care erau de acord să nu tranzacţioneze titluri de valoare decât între ei, să fixeze preţuri pentru titluri şi să nu participe la alte licitaţii de titluri. Numele documentului a fost inspirat după locul de întâlnire al acestora, sub un copac, la numărul 68 pe Wall Street. Numele copacului este de fapt denumirea locală a unui dud.

 

 


Prima bursă de valori din America fusese fondată în 1790 la Philadelphia, precizează site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), asfromania.ro. În 1817, grupul de la New York, constatând că bursa lor era în declin, a trimis un observator la Philadelphia. După întoarcerea acestuia, brokerii de pe Wall Street au dat organizaţiei lor numele: New York Stock and Exchange Board, prescurtat în 1836 la New York Stock Exchange - Bursa de Valori din New York - şi au impus reguli stricte de desfăşurare a tranzacţiilor, precum şi desemnarea unui preşedinte. Grupul a închiriat o încăpere pe Wall Street, la numărul 40.

Prima cotaţie bursieră în forma pe care o cunoaştem în prezent, de raport al preţului actualizat continuu în funcţie de cerere şi ofertă, a fost inventată de Edward A. Calahan în 1867, arată asfromania.ro.

În prezent, în Statele Unite funcţionează, pe lângă New York Stock Exchange, alte şase burse de valori (American, Boston, Cincinnati, Chicago, Pacific şi Philadelphia Stock Exchange), precum şi piaţa extrabursieră Nasdaq (OTC-Over The Counter Market), unde sunt tranzacţionate acţiunile companiilor care nu îndeplinesc condiţiile de listare impuse de burse. Din 1978, cele opt pieţe au fost legate printr-o reţea electronică de comunicaţii, numită Intermarket Trading System (ITS), care permite tranzacţionarea prin intermediul calculatorului pe oricare din pieţele menţionate.

Bursa din New York (New York Stock Exchange, NYSE), poreclită "Big Board", este cea mai mare bursă din lume după volumul burselor şi al doilea cel mai mare număr de companii listate. Volumul acţiunilor sale a fost depăşit de NASDAQ în anii 1990 , dar capitalizarea totală a celor în jur de 2.800 de companii din NYSE este de cinci ori mai mare decât cea a listei tehnologice concurente.

AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, Cristian Anghelache, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.edufin.md

2022-05-17 12:00:00
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!